Bursa
Divizia de brokeraj a BRD SocGen a fost cel mai activ broker de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) in ianuarie 2010 (02 Februarie 2010)
Divizia de brokeraj a BRD SocGen a fost cel mai activ broker de la Bursa de Valori București (BVB) în prima lună din 2010, datorită tranzacțiilor importante cu titluri de stat pe care le-a intermediat, în valoare de 230,21 milioane lei, potrivit statisticilor operatorului de piață, relatează NewsIn.
Astfel, în ianuarie, BRD SocGen a intermediat la BVB tranzacții de 259,51 milioane lei, aproape 90% din acest rulaj fiind generat de schimburile cu obligațiuni și titluri de stat. BRD-SocGen a fost lider și în 2009 în topul intermediarilor de la BVB, cu o valoare tranzacționată de 1,43 miliarde lei, cu mult peste nivelul din 2008.
În calamentul lunii ianuarie, Raiffeisen Capital & Investment a ocupat locul 2, cu un rulaj de 228,43 milioane lei, iar casa de brokeraj IFB Finwest a ocupat a 3-a poziție, cu o valoare intermediată de 168,79 milioane lei.
Pe a 4-a poziție a urmat Piraeus Bank România, cu o valoare tranzacționată de 118,11 milioane lei, iar pe cinci s-a situat BT Securities, cu 104,54 milioane lei.
Citeste pe aceeasi tema: Divizia de brokeraj, BRD SocGen, cel mai activ broker, Bursa de Valori Bucuresti, BVB, ianuarie 2010
| Pagina 1 din 1 |










