Articole actualitate


7 banci care nu au acordat credite Prima Casa pierd garantiile

Guvernul va retrage garantii de 220-280 milioane euro de la sapte banci care nu au acordat niciun credit prin programul Prima Casa, a anuntat Emil Boc, vineri. Primul ministru a aratat ca sunt trei banci care nu au acordat niciun credit si alte patru banci care au consumat intre 0,1 si 3% din fondurile rezervate. In acest moment exista 5.200...

Doar 5 din 19 banci sunt active in programul Prima Casa

Din totalul sumei alocate programului Prima Casa numai o cincime s-a consumat in primele trei luni de la demarare. Cele mai multe credite au fost acordate de cinci banci. Din cele 19 banci care s-au inscris la acest program, trei-patru banci inscrise in program inca nu sunt active, iar alte 10-11 au o activitate destul de redusa, scrie Romania...

Liber la creditele de consum in tarile UE, din 2010

Romanii vor putea accesa credite de consum din orice tara membra a Uniunii Europene, dupa aplicarea Directivei Europene 2008/48/CE privind Creditul de Consum, ce va intra in vigoare, in Romania, pe data de 11 iunie 2010. Unul din principalele avantaje ale directivei europene este standardizarea informatiilor oferite de institutiile de credit...

Strainii au fost cumparatori neti la Bursa si in septembrie

Investitorii straini s-au mentinut in septembrie cumparatori neti la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), cu achizitii de 162,58 milioane lei (38,34 milioane euro) si un sold pozitiv de 47,34 milioane lei, pentru a sasea luna consecutiva, potrivit statisticilor publicate de operatorul de piata. Astfel, in ultima luna, nerezidentii au vandut la BVB...

Mugur Isarescu validat in functia de guvernator al BNR

Noua conducere a BNR a fost validata joi cu 251 de voturi pentru si 42 impotriva, cel mai probabil venite de la de PD-L. Era nevoie de cel putin 236 de voturi pentru ca noul Consiliu de Administratie al BNR sa fie validat. Deputatii au decis sa voteze intreaga lista de membri ai CA ai BNR propusa de Comisiile de buget-finante prin vot secret cu...

Euro sare iar de 4,27 lei/unitate

Euro si-a continuat ascensiunea si joi, Banca Nationala a Romaniei stabilind un curs de referinta de 4,2766 lei/unitate. Astfel, un euro este cu 0,22 de procente mai scump, comparativ cu nivelul inregistrat in ziua precedenta, de 4,2673 lei/unitate. In schimb, dolarul american s-a depreciat usor fata de moneda nationala, cu 0,17 procente,...

Afacerile asiguratorilor europeni in Romania

Subsidiarele locale ale asiguratorilor europeni care vand polite in baza dreptului de stabilire au inregistrat in primul semestru afaceri de 4,7 milioane de euro (19,5 milioane de lei), potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) citat ede ZF. De la aderarea Romaniei la UE companiile de asigurari de pe piata comunitara pot...

Mugur Isarescu, lasat sa astepte 2 ore pe holurile Parlamentului

Mugur Isarescu si ceilalti candidati pentru Consiliul de Administratie al BNR au asteptat, joi, doua ore pe holurile Parlamentului, pentru a fi validati de parlamentari prin vot, timp in care deputatii si senatorii s-au certat, in plen, pe tema motiunii de cenzura. Dupa ce presedintele de sedinta Ioan Oltean (PD-L) a suspendat sedinta Camerei...

Fondul OTP Wise RO a intrat pe Bursa

Titlurile fondului inchis de investitii OTP Wise Ro (WRO) au castigat aproape 10% la debutul pe Bursa fata de pretul din oferta publica initiala (IPO) derulata in luna iulie. In prima ora de tranzactionare s-au realizat doua tranzactii cu titlurile fondului, prima la 202 lei/titlu si a doua la 219 lei/titlu, in conditiile in care pretul din...

BursaAsigurarilor