2008 A INCEPUT CU MAI PUTINE RESTANTE LA CREDITELE IN EURO


Data: 05.03.2008

Desi leul s-a depreciat in decembrie 2007, romanii cu imprumuturi in valuta nu au vrut sa-i prinda noul an cu datorii la banca. Valoarea restantelor inregistrate de romani la creditele in valuta s-a diminuat la finele anului, in ciuda deprecierii leului. Primele primite de sarbatori si celelalte venituri au determinat populatia sa-si achite pe ultima suta de metri datoriile la banca.

In ultima luna a anului trecut, valoarea restantelor mai mari de 30 de zile inregistrate de persoanele fizice la imprumuturile in euro s-a redus cu 13,34% comparativ cu noiembrie 2007, pana la 81,82 milioane de lei. Pe parcursul lui 2007, luna de luna, restantele la creditele contractate in moneda europeana au inregistrat majorari, doar decembrie inversand acest trend, arata ultimele date ale Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

La prima vedere, aceasta tendinta pare putin surprinzatoare in contextul unei deprecieri semnificative a leului in ultima perioada a lui 2007. Slabirea monedei nationale a fost insa contrabalansata de
veniturile obtinute de romani in ultima luna a anului.

`Chiar daca leul s-a depreciat, valoarea restantelor la creditele in valuta nu trebuia neaparat sa creasca. Aceste credite sunt luate, in cea mai mare parte, de persoane cu venituri ridicate si sunt imprumuturi ipotecare sau garantate cu ipoteca.

In plus, in luna decembrie, veniturile populatiei au crescut si, probabil, romanii si-au platit si datoriile la banca`, explica Lucian Anghel, economistul-sef al Bancii Comerciale Romane (BCR). O reducere au inregistrat in decembrie 2007 si restantele la imprumuturile in dolari. Valoarea acestora a scazut cu 10%, la 1,52 milioane de lei, de la 1,69 milioane de lei, cat era in penultima luna a lui 2007.

Mai putini rau platnici, mai multe datorii

In total, sumele restante au inregistrat, in ultima luna din 2007, o crestere usoara de 0,26%, pana la 573,27 milioane de lei. `E normal ca aceasta valoare sa creasca. Ea urmeaza acelasi trend cu al volumului de credite acordate`, a mai spus Anghel. Cea mai mare dinamica, dar si valoare a restantelor, a fost inregistrata la finele lui 2007, pentru imprumuturile in lei.

Pentru creditele in moneda nationala, romanii au inceput acest an cu restante de 489,22 milioane de lei, nivel cu 3% mai ridicat fata de cel inregistrat la sfarsitul lunii noiembrie 2007. Anghel explica faptul ca valoarea restantelor la imprumuturile in lei o va depasi intotdeauna pe cea a creditelor in euro, intrucat acestea sunt, de obicei, credite de nevoi personale si contractate de persoane cu venituri mai mici.

In ceea ce priveste nu­ma­rul de persoane fizice care au intarziat cu plata ratelor la imprumuturi mai mult de 30 de zile, acesta s-a redus in ultima luna a anului. Desi numarul datornicilor a scazut in decembrie cu aproape 5.000, cel al restantelor s-a majorat cu o mie. Astfel, rezulta ca a crescut si mai mult numarul de credite nerambursate pe cap de restantier.

Bancile vand creditele neperformante ale datornicilor

Pentru a elimina riscul nerambursarii, tot mai multe
banci recurg la vanzarea creditelor neperformante catre companiile care activeaza pe segmentul recuperarii de creante.

Astfel, datornicului contactat telefonic de aceste companii i se solicita plata sumei restante in termen de cel mult 15 zile.

Integral in Adevarul

Articole Asigurare Bunuri »

Romanii fura biciclete albastre

Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...

Leul a inceput saptamana cu dreptul

Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...

Bancile dau credite mai ieftine cu asigurare de viata

Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...

EximBank: IMM-urile raman tinta noastra principala

Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...

Politele Porsche Asigurari pot fi platite prin Direct Debit

Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor