Alpha Bank Romania lanseaza un plan de refinantare prin care clientii pot plati o singura rata pentru mai multe credite contractate de la o singura banca sau de la institutii financiar-bancare diferite, iar comisionul de administrare variaza intre 3 si 6% din suma imprumutata. Noul produs de refinantare `Alpha All in 1` se adreseaza clientilor care au mai multe credite contractate in perioade diferite, la costuri mai mari decat cele practicate in prezent. `Implicit, acest lucru inseamna mai multe contracte de administrat, mai multe rate de platit, in mai multe locuri`, a mentionat presedintele executiv al Alpha Bank Romania, Sergiu Oprescu. El a adaugat ca noul produs rezolva aceste incoveniente astfel incat clientii platesc o singura rata lunara, la o singura banca. De asemenea, prin consolidarea creditelor contractate, clientii pot imprumuta suplimentar sau pot extinde perioada de creditare.
Comisionul de administrare se percepe o singura data, la acordarea creditului, iar valoarea lui este diferita in functie de tipul garantiei: 3% sau 6% din suma imprumutata, pentru creditele acordate in baza unei garantii reale mobiliare si de 120 euro pentru cele garantate cu ipoteca. La alegerea clientului, acest comision poate fi inclus in credit.
Cheltuielile directe legate de analiza dosarului de credit sunt in valoare de 10 euro sau 20 euro, in functie de varianta aleasa si tipul garantiei si se platesc doar daca imprumutul este aprobat.
Noul produs finanteaza in totalitate soldul creditelor initiale, dobanda acumulata de la momentul ultimei scadente pana la data refinantarii, comisionul de rambursare in avans si alte costuri care intervin la stingerea creditelor.
Totodata, clientii pot acumula intr-un singur credit cu o rata lunara unica credite de nevoi personale, credite pentru achizitionarea bunurilor de folosinta indelungata, credite auto, facilitatile de credit prin intermediul cardurilor, credite de investitii imobiliare, credite punte sau leasing financiar.
In cazul in care clientii decid sa majoreze suma refinantata sau sa transfere la Alpha Bank si alte produse financiar-bancare beneficiaza de conditii speciale la acordarea creditului de refinantare. Odata cu planul de refinantare `Alpha All in 1`, clientii beneficiaza de facilitati precum AlphaCard Visa Credit cu utilizare internationala cu un disponibil de bani de pana la 5.000 euro, la care nu se percepe taxa de emitere si taxa de administrare in primul an, asigurare de viata fara costuri suplimentare, valabila pe toata perioada contractului de credit, pentru creditele mai mari de 5.000 euro. Clientii bancii mai beneficiaza de acces gratuit la `Alpha Click`, serviciul de Internet Banking, iar persoanele cu credite in valoare de peste 30.000 euro sau echivalent devin membri Alpha Club, program ce le ofera reduceri si facilitati in reteaua partenerilor.
Integral pe The Money Channel
Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...
Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...
Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...
Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...
Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...