Angajatii Credit Europe Bank au cerut sprijinul Federatiei Sindicatelor din Asigurari si Banci (FSAB), dupa ce banca a decis inceperea unei proceduri de restructurare, prin care salariatilor li se cere sa-si semneze demisia.
Restructurarile salariatilor au loc prin cererea demisiilor acestora, pentru a evita astfel plata salariilor compansatorii, sustine presedintele FSAB.
"Am primit 3 sesizari din partea CEB, insa nefiind membri membri de sindicat, nu am putut interveni pentru a-i sprijini. El sustine, cu toate acestea, ca in celelalte banci membre ale sindicatului nu a exista pana in prezent presiuni de acest fel asupra salariatilor, in conditiile in care FSAB trebuie sa primeasca o sesizare in acest sens cu cel putin 60 de zile inainte", a mai spus presedintele federatiei, Paraschiv Constantin.
Totodata, FSAB va purta discutii cu reprezentantii bancilor pentru gasirea unor solutii in actualul context, in cazul in care se va observa o incetinire drastica a activitatii ofiterilor de credite.
"Pana la sfarsitul lunii martie vrem sa incheiem discutiile cu bancile si este posibil ca unii ofiteri de credite sa nu mai poata lucra la aceeasi intensitate si sa fie transferati la recuperari de creante. Facem o analiza la nivelul federatiei si luam in calcul recalificarea salariatilor", a mai spus Constantin.
Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...
Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...
Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...
Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...
Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...