Companiile din domeniul energetic au fost obligate sa amane investitii de 700 milioane de euro, dupa ce o serie de institutii financiare au blocat, din cauza crizei de lichiditati de la nivel mondial, acordarea mai multor imprumuturi sindicalizate.
Mari institutii financiare, ca BERD sau UniCredit, au trecut pe linie moarta finantarile sindicalizate pentru Complexurile Energetice Turceni si Rovinari, dar si pentru Hidroelectrica, firme foarte "stabile si fara datorii mari", scrie Business Standard.
Avand totusi nevoie de aceste credite, producatorii de energie fiind obligati sa finalizeze investitiile necesare imbunatatirii standardelor de mediu, companiile in cauza au fost nevoite sa accepte cresterea dobanzilor chiar si cu 1,5-2% in euro.
Desi CE Turceni convenise cu BERD pentru un credit de 300 milioane de euro, CE Rovinari cu UniCredit pentru un imprumut de 80 milioane de euro, iar Hidroelectrica avea pe lista scurta patru banci, aceste companii nu au reusit sa finalizeze inca negocierile, bancile solicitand "saptamanal noi clarificari".
"In ciuda conditiilor dificile de pe piata, BERD cauta solutii impreuna cu partenerii sai pentru a face proiectul sa mearga mai departe. Partea bancii de finantare a fost aprobata de Boardul Directorilor BERD", raspund reprezentantii biroului de la Bucuresti ai institutiei financiare.
La randul lor, reprezentantii bancilor comerciale din Romania implicate in acordarea acestor credite sustin ca "o parte din creditele antamate pentru companii in perioada anterioara sa nu mai fie acordate, pentru ca s-au schimbat datele problemei"
"Bancile internationale au redus lichiditatea la nivelul subsidiarelor locale, ceea ce se rasfrange asupra creditelor", a comentat Dan Pascariu, presedintele Consiliului de Supraveghere al UniCredit Tiriac Bank.
Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...
Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...
Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...
Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...
Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...