BNR AVERTIZEAZA: BANCILE DAU PREA MULTE CREDITE IN VALUTA PENTRU CATE DEPOZITE AU


Data: 13.06.2008

Bancherii ar trebui sa priveasca cu mai multa atentie corelarea pe valute intre depozitele atrase si creditele acordate clientelei, a avertizat guvernatorul BNR Mugur Isarescu. `M-am uitat recent prin bilanturile bancilor si am vazut dezechilibre, asa-numitele currency balance sheet mismatch (necorelare pe monede in structura creditelor si depozitelor - n. red.), care nu trebuie sa fie neglijate`, a spus guvernatorul.

Isarescu a reluat avertismentele privind ponderea mare a creditelor in valuta precum si dinamica mare a acestora. In timp ce majoritatea depozitelor atrase pe plan local sunt in lei, bancile acorda credite preponderent in valuta.

Isarescu a admis ca este natural sa existe o diferenta de opinie intre bancile comerciale, care cauta sa-si extinda afacerile si sunt mai optimiste, pe de o parte, si BNR, pe de alta parte. `Bancherii au replicat ca piata cere. Este normal.
Faptul ca am insistat asupra riscurilor reprezinta un punct de vedere dintr-un unghi deosebit, din partea unei institutii care are ca scop mentinerea stabilitatii financiare`, a explicat guvernatorul.

In ultima perioada bancile locale au devenit tot mai interesate de atragerea de lei de la clienti, in conditiile in care excesul traditional de lichiditati de pe piata monetara aproape s-a epuizat.

Astfel, unii jucatori au ajuns sa ofere la depozitele in lei dobanzi chiar si de 11%, peste nivelul ratei de politica monetara a BNR, de 9,75% pe an.

In timp ce depozitele sunt atrase preponderent in lei (65% din soldul total al depozitelor), creditele in valuta au ponderea majorita in structura finantarilor.

Depozitele in lei atrase de bancile locale, cu un sold de 88 de miliarde de lei, depasesc nivelul creditelor acordate, in moneda locala, de aproape 77 de miliarde de lei. In schimb, soldul creditelor in valuta este aproape dublu fata de cel al depozitelor, in conditiile in care bancile se bazeaza intr-o masura semnificativa pe fondurile acordate de actionarii straini.

In alta ordine de idei, Isarescu a subliniat recent si dependenta mare a bancilor locale de finantarile de la actionarii straini, acestea reprezentand 22% din totalul surselor atrase.

Astfel de dezechilibre apar chiar si in bilantul jucatorilor de top - BCR si BRD-SocGen. Cu un sold cumulat de 59 de miliarde de lei (echivalentul a 16,3 miliarde de euro) in surse atrase de la clientela, cele doua banci concentrau 45% din totalul depozitelor din sistemul bancar.

Structura bilantului la sfarsitul anului trecut arata ca ambele grupuri au pozitii pe euro importante.

Activele (fondurile plasate) denominate in euro depaseau sursele atrase in aceasta valuta cu peste un miliard de euro, pentru ambele grupuri, acestea fiind astfel expuse la riscul unor variatii nefavorabile ale cursului de schimb.

Practic, atat BCR, cat si BRD au atras depozite in lei, pe care le-au schimbat ulterior in euro si le-au plasat la clientela.

Bilanturile celor doua banci aratau totodata un dezechilibru puternic intre maturitatile foarte mici ale resurselor atrase, fata de structura plasamentelor facute, care au in general maturitati mari.

La BCR, creditele acordate clientelei pe perioade mai mari de un an reprezinta 75% dintr-un total de 37,5 miliarde de lei. La BRD, creditele acordate pe perioade mai mari de un an reprezinta 62% dintr-un total de 25,2 miliarde de lei.
Un articol de: Liviu Chiru

Integral in Ziarul Financiar

Articole Asigurare Bunuri »

Romanii fura biciclete albastre

Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...

Leul a inceput saptamana cu dreptul

Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...

Bancile dau credite mai ieftine cu asigurare de viata

Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...

EximBank: IMM-urile raman tinta noastra principala

Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...

Politele Porsche Asigurari pot fi platite prin Direct Debit

Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor