Colapsul pietei imobiliare va surveni in urmatorii trei ani


Data: 14.09.2006

`Casa si creditul pot baga Romania in criza`, apreciaza Cotidianul. Publicatia il citeaza pe Jerome Cazes, directorul general al companiei Coface, care atrage atentia asupra faptului ca `este inutil sa ne mai punem intrebarea daca o criza a pietei imobiliare va aparea in Romania, singura necunoscuta din ecuatie fiind momentul in care aceasta se va declansa`. Oficialul Coface a dat exemplul crizei imobiliare din Statele Unite,  `insa acolo preturile proprietatilor scad treptat si americanii au avut mare noroc in acest sens`.

In privinta momentului in care aceasta criza se va declansa, Cotidianul scrie ca, potrivit lui Jerome Cazes, aceasta `apare cam o data la 10 ani`. `Economia Romaniei a inceput sa accelereze din 2001, asa ca la 3 ani de la aderare este foarte posibil sa avem probleme`, declara directorul Coface Romania, Cristian Ionescu. In aceste conditii, un calcul simplu arata ca 2009 ar fi momentul in care ne putem astepta la un colaps al pietei imobiliare.

O astfel de avertizare a emis de curand si BNR, scrie Cotianul, care a atras atentia `ca preturile locuintelor sunt prea umflate in comparatie cu valoarea lor reala`, o cadere a pietei imobiliare urmand sa afecteze sistemul bancar, bazat pe ipoteci. `Expertii de la Coface exclud totusi un colapsal pietei financiare si al celei imobiliare, dat fiind ca vom fi conactati la piata unica din UE`, noteaza publicatia.

`Urmeaza criza creditului`, adauga Cotidianul, prezentand estimarile directorului Coface. `Este imposibil ca o economie sa creasca in ritmul in care o face acum cea romaneasca, asa ca la un moment dat va exista o perioada de respiro, iar atunci vor intra in criza elementele care au crescut cel mai rapid, unul dintre ele fiind creditul`, sintetizeaza Cotidianul declaratiile lui Jerome Cazes.

Informatii noi privind privatizarea CEC: `Statul asteapta ofertele la CEC pana pe 10 octombrie`, titreaza Ziarul Financiar. `Saptamana viitoare va fi redactata forma finala a contractului de privatizare, care va fi trimis Guvernului pentru aprobare. Mai trebuie clarificate niste aspecte, printre care si prevderea potrivit careia statul pastreaza o cota de 25% din actiunile CEC, mai exact modalitatile de conservare a participatiei`, declara surse apropiate tranzactiei, citate de ZF.

Despre o alta tranzactie de pe piata bancara din Romania, fuziunea dintre HVB Tiriac si UniCredit, scrie Bursa, anuntand ca a fost desemnata conducerea bancii ce va rezulta in urma fuziunii. `Dan Pascariu va fi presedintele UniCredit Romania`, titreaza publicatia, in timp ce Rasvan Radu, in prezent presedintele executiv al UniCredit Romania, `a fost desemnat presedintele executiv al viitoarei banci`. Dan Pascariu este presedintele HVB Tiriac Bank.

Bursa noteaza ca fuziunea `va incepe luna viitoare`, iar oficialii celor doua banci `se asteapta ca procesul sa fie finalizat pana la jumatatea anului viitor`.
Un articol de: Bogdan Popescu

Sursa: www.bankingnews.ro

Articole Asigurare Bunuri »

Romanii fura biciclete albastre

Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...

Leul a inceput saptamana cu dreptul

Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...

Bancile dau credite mai ieftine cu asigurare de viata

Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...

EximBank: IMM-urile raman tinta noastra principala

Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...

Politele Porsche Asigurari pot fi platite prin Direct Debit

Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor