Sefii de stat si de guvern din marile tari industrializate si emergente (G20) au adoptat sambata principiul unei reglementari a pietelor financiare pe baze nationale, respingand pentru moment ideea unui "jandarm" al sectorului financiar mondial.
"Reglementarea tine, inainte de toate, de responsabilitatea autoritatilor nationale, care constituie prima linie de aparare impotriva instabilitatii pietelor", au subliniat liderii G20 in comunicatul final al summitului, citat de AFP.
Chiar in mijlocul cele mai grave crize financiare de dupa Marea Criza din 1929, unele tari, precum Statele Unite si Canada, nu pot concepe sa renunte in asemenea masura la suveranitatea lor, in favoarea unui organism supranational.
Fondul Monetar International, pe care Franta il vedea in rolul de "jandarm", este chemat acum sa acorde o mai mare importanta dimensiunii financiare in studiile sale macroeconomice. FMI va trebui sa "identifice punctele vulnerabile si sa anticipeze potentialele tensiuni" pentru a "juca un rol-cheie in tratarea crizelor" financiare viitoare.
Pentru a face acest lucru, G20 a cerut FMI sa isi intensifice cooperarea cu un Forum de Stabilitate Financiara (FSF) "extins". Format din reprezentantii Trezoreriei, bancilor centrale si organismelor de reglementare din 12 tari dezvoltate.
Desi a renuntat sa creeze un organism supranational de reglementare financiara, G20 a subliniat ca nu va lasa nicio practica riscanta si niciun produs financiar nou sa se dezvolte in afara oricarui control.
In prezent, fondurile speculative ("hedge funds") nu sunt supuse niciunei reguli, cum nu sunt nici tranzactiile de pe gigantica piata a asigurarilor impotriva nerambursarii creditelor, evaluata la circa 60.000 de miliarde de dolari.
G20 a decis instituirea unor "colegii de supraveghere" din care ar urma faca parte autoritatile de reglementare din diferitele tari unde aceste banci sunt active. "Marile banci mondiale vor trebui sa se reuneasca anual cu colegiile lor de supraveghere pentru a discuta in mod aprofundat despre activitatile si evaluarea riscurilor pe care si le asuma".
Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...
Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...
Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...
Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...
Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...