GUNTER GEYER, SEFUL VIENNA INSURANCE GROUP: ASTAZI NU AVEM NEVOIE DE AJUTOR FINANCIAR DE LA STAT


Data: 03.12.2008

Grupul austriac Vienna Insurance, unul dintre primii jucatori din asigurari la nivel regional si cel mai mare jucator de pe piata locala, cu cinci companii in portofoliu, nu va solicita sprijin financiar de la stat, chiar daca a inregistrat pierderi de cateva sute de milioane de euro din cauza crizei, a declarat GUnter Geyer, directorul executiv al grupului (CEO).

`Astazi nu avem nevoie de sprijin financiar de la stat. Dar alte companii primesc acest ajutor si atunci ar trebui sa ne punem intrebarea daca este un dezavantaj competitiv faptul ca noi nu il avem`, a spus Geyer intr-un interviu acordat Ziarului Financiar la sediul central din Viena al grupului.

Gigantul AIG a fost salvat de stat cu un ajutor de circa 150 de miliarde de dolari, olandezii de la ING au primit 10 mld. euro de la stat, iar cei de la Aegon au obtinut o linie de credit de trei miliarde de euro. `AIG si alte companii au primit sume foarte mari de la stat si acest lucru are un efect asupra competitivitatii din punctul de vedere al achizitiilor, pentru ca acesti asiguratori au mai multi bani la dispozitie`, sustine seful Vienna Insurance Group.
Un articol de: Angela Placinta

Integral in Ziarul Financiar

Articole Asigurare Bunuri »

Romanii fura biciclete albastre

Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...

Leul a inceput saptamana cu dreptul

Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...

Bancile dau credite mai ieftine cu asigurare de viata

Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...

EximBank: IMM-urile raman tinta noastra principala

Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...

Politele Porsche Asigurari pot fi platite prin Direct Debit

Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor