KIWI FINANCE: VALOAREA CREDITELOR PE CARE LE POT LUA ROMANII VA SCADEA CU 30% DUPA NOILE REGULI


Data: 24.09.2008

Creditele ipotecare si piata imobiliara vor fi principalele victime ale noului regulament al BNR, potrivit Kiwi Finance, cel mai mare broker de credite. Compania KIWI Finance estimeaza ca noile norme de creditare ale Bancii Nationale, care vor intra in vigoare incepand din 6 octombrie, vor diminua cu peste 10% valoarea creditelor ipotecare. `In continuare, pentru creditele ipotecare, suma cea mai mare ce poate fi accesata este in varianta in franci elvetieni, desi este valuta ce va inregistra cele mai mari scaderi de suma dupa implementarea noilor norme. In cazul unui scenariu pesimist, clientii pot accesa o suma cu 18% mai mare decat in euro, fata de 26% cat este ecartul in prezent`, a spus Anca Bidian, directorul executiv al companiei Kiwi Finance, care a intermediat credite in valoare de 80 de milioane de euro in primele cinci luni ale anului.

Mai exact, o familie de doua persoane cu un venit lunar de 1.000 de euro poate contracta in prezent un credit ipotecar in euro de maximum 64.650 de euro, si in franci elvetieni echivalentul a 81.695 euro pe o perioada de 25 de ani. Dupa implementarea noilor norme BNR, suma maxima in euro scade pana la 49.244 euro in cazul unui scenariu pesimist si pana la 56.892 euro in cazul unui scenariu optimist, arata analiza Kiwi Finance.

Scenariul pesimist ia in calcul toti cei trei factori pentru fundamentarea nivelului maxim de indatorare: cel mult cea mai mare majorare a ratei dobanzii, cel mult nivelul cel mai ridicat al aprecierii valutei fata de moneda nationala si cea mai mare crestere a comisioanelor si cheltuielilor de administrare a creditului.

Scenariul optimist ia in calcul doar factorul obligatoriu din norma BNR: cresterea comisioanelor si cheltuielilor de administrare.

In cazul creditului ipotecar in franci elvetieni, va avea loc o reducere de 30% pana la echivalentul a 58.395 de euro a sumei maxime ce poate fi contractata, si de 10% pana la echivalentul a 73.526 euro in cazul scenariului optimist.

`Ecartul dintre suma maxima ce poate fi imprumutata in franci elvetieni si in euro se reduce de la 26% pana la 18%. De asemenea, vom asista la o reducere a ecartului dintre dolari si franci elvetieni de la 19% pana la 3%, sumele eligibile devenind sensibil egale. Astfel ca dolarul poate deveni o moneda preferata de creditare din perspectiva sumei maxime accesibile care este principalul factor de decizie in cazul creditelor cu ipoteca`, a explicat Bidian.
Un articol de: Roxana Pricop

Integral in Ziarul Financiar

 

Articole Asigurare Bunuri »

Romanii fura biciclete albastre

Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...

Leul a inceput saptamana cu dreptul

Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...

Bancile dau credite mai ieftine cu asigurare de viata

Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...

EximBank: IMM-urile raman tinta noastra principala

Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...

Politele Porsche Asigurari pot fi platite prin Direct Debit

Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor