Marile burse ale continentului au inchis sedinta de luni in scadere, afectate de prabusirea cotatiei titlurilor Royal Bank of Scotland, dupa anuntarea unor pierderi masive, ceea ce a tras in jos tot sectorul bancar.
Luni dimineata, Royal Bank of Scotland a anuntat ca pierderile din 2008 s-ar putea ridica la 28 miliarde lire sterline (41 miliarde dolari), in contextul in care criza globala a creditelor se adanceste, iar titlurile bancii s-au prabusit la bursa londoneza, pierzand 64,3% din valoare.
"Am inceput intr-o nota de optimism, dar au sosit apoi vestile despre RBS si problema bancilor a revenit in centrul atentiei", a declarat strategul Hans-Juergen Delp, de la Commerzbank. "Ce e mai rau nu a venit inca", a adaugat el.
Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante actiuni europene a inchis neoficial in scadere 1,6%, la 790,84 puncte, nivel care, daca se confirma, ar fi cel mai mic din 21 noiembrie 2008, potrivit Reuters.
Pe segmentul financiar, titlurile BNP Paribas, Deutsche Bank si Lloyds au inregistrat scaderi cuprinse intre 5,7% si 30,8%.
Pe marile piete, indicele FTSE 100 al bursei din Londra a inchis sedinta in scadere cu 1,04%, la 4.103,86 puncte, indicele Dax al pietei din Frankfurt a pierdut 1,27%, pana la 4.310,93 puncte, iar la Paris, indicele CAC 40 a coborat cu 0,90%, la 2.989,69 puncte.
Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...
Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...
Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...
Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...
Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...