Royal Bank of Scotland (RBS) a anuntat luni ca nu ii va executa silit pe detinatorii de credite ipotecare, decat dupa sase luni de intarzieri, relateaza Reuters. Prin aceasta masura, banca va acorda o perioada de gratie persoanelor care au contractat credite ipotecare si care sunt in prezent puternic afectate de prabusirea sectorului imobiliar si de temperarea cresterii economice.
Principalele banci ipotecare din Marea Britanie au acordat deja o perioada de gratie de trei luni, inainte de inceperea executarilor silite, in urma unui acord facut public saptamana trecuta de ministrul britanic al finantelor, Alistair Darling.
Numarul restantelor si al executarilor silite a crescut puternic in decursul acestui an, reflectand astfel temperarea cresterii economice si crestere costurilor creditarii. La sfarsitul lunii septembrie, numarul gospodariilor cu restante la plata creditelor ipotecare se ridica la 168.000, cu 8% mai mult fata de sfarsitul lunii iunie, in timp ce numarul executarilor silite a fost de 11.300 in intervalul de trei luni incheiat la 30 septembrie, in crestere cu 12% fata de trimestrul precedent, potrivit datelor Consiliului Creditorilor Ipotecari.
Integral in Banknews
Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...
Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...
Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...
Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...
Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...