Restrangerea creditarii este determinata in principal de diminuarea resurselor financiare disponibile pentru banci, nu de scaderea gradului de indatorare, a declarat, directorul general al ING Bank Romania, Misu Negritoiu.
"Creditarea se restrange in principal din cauza diminuarii resurselor financiare. Este foarte bine ca BNR a relaxat creditele ipotecare, inclusiv deoarece transmite un semnal pozitiv privind piata imobiliara, dar nu inseamna neaparat ca imprumuturile ipotecare vor incepe sa creasca de maine", a adaugat Negritoiu, potrivit NewsIn.
Presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Radu Gratian Ghetea, considera ca modificarea regulamentului de creditare pentru populatie, in sensul acceptarii unui grad mai mare de indatorare in cazul imprumuturilor ipotecare, poate stimula, in perspectiva, si piata imobiliara.
"Cand am propus aceasta solutie am avut in vedere ca se vor putea crea noi locuri de munca, inclusiv pentru firmele mici si mijlocii implicate in productia de materiale de constructii. Sustinerea constructiilor este importanta, mai ales in contextul actual, de incetinire a cresterii economice", a spus Ghetea.
El a completat ca, in maximum o saptamana, bancile ar putea avea norme proprii, in conditiile in care amendamentul votat, joi, de Consiliul de Administratie al BNR, intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial.
Desi bancile pot aplica, in scurt timp, normele relaxate pentru creditele ipotecare, institutiile de credit au nevoie de aprobarea individuala a modificarilor, din partea bancii centrale.
In sedinta din 15 ianuarie 2009, Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei (BNR) a aprobat amendarea normelor privind creditarea populatiei, care au fost inasprite in a doua parte a anului trecut.
Decizia de joi vine sa modifice Regulamentul nr. 11/2008, publicat la finalul lui august in Monitorul Oficial si aplicat de banci din octombrie 2008, prin care BNR a inasprit conditiile prevazute in Regulamentului BNR nr. 3/2007, privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice.
Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...
Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...
Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...
Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...
Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...