Cazierul auto ar putea `umfla` RCA cu 60%


Data: 18.09.2006

Adoptarea unui sistem de asigurare de raspundere civila auto (RCA) in care soferii indisciplinati sa plateasca polite mai scumpe, asa cum se intampla pe continentul  nord-american, ar putea fi posibila si in Romania peste cativa ani. In aceasta situatie, soferii cu mai multe abateri - carora li se pot intocmi caziere auto - ar incheia o polita RCA de cateva ori mai scumpa decat cel care respecta legea.

Un sofer `model` care un an intreg a circulat regulamentar si nu a acumulat niciun punct de penalizare ar putea sa plateasca o polita mai mica anul urmator. Desigur, un asemenea portret este ideal, pentru ca e aproape imposibil sa nu fi acumulat macar cateva puncte timp de 12 luni. In esenta, reducerile pentru soferii disciplinati ar putea fi de aproximativ 40-50%, iar majorarile pe care le vor suporta conducatorii cu abateri - de 50-60%.

`Totusi, un sofer cu un cazier auto mai putin incarcat ar putea sa aiba parte de reduceri in momentul incheierii politei RCA, in timp ce unul cu un istoric plin de contraventii sa fie taxat in plus`, a declarat Mihail Tecau, secretarul general al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). Sistemul `bonus-malus`, asa cum este denumita in limbajul asiguratorilor recompensarea, respectiv penalizarea soferilor, in functie de comportamentul la volan, functioneaza si in Romania, insa numai in cazul asigurarii CASCO. Practic, unele companii de asigurare chestioneaza soferul si ii stabilesc un fel de portret psihologic, acest lucru avand o influenta in privinta stabilirii valorii politei.

Cotele de piata, mai importante decat disciplinarea soferilor
`Este prea devreme sa vorbim despre reduceri sau penalizari semnificative, pe care sa le aplice asiguratorii la incheierea politei, pentru ca piata romaneasca a asigurarilor auto este insuficient dezvoltata`, spune in continuare Tecau. El estimeaza ca un astfel de sistem s-ar putea implementa la nivel local abia in 3-4 ani, dupa integrarea Romaniei in UE si alinierea legislatiei la cea europeana. Deocamdata, companiile de asigurari lupta pentru a castiga cote de piata. Abia peste cativa ani, societatile vor putea fi suficient de puternice incat sa isi pemita `luxul` de a reduce politele, care oricum se vor scumpi de la anul, odata cu liberalizarea pietei. Indepartata este si posibilitatea ca soferul sa beneficieze in continuare de acel bonus pentru disciplina, in cazul in care alege o alta companie de asigurare, ca si refuzul acesteia de a incheia asigurarea pentru un sofer cu multe accidente la activ, asa cum se intampla peste Ocean.

Politele romanesti, de cateva ori mai ieftine decat in UE
Rata daunei in Romania, pe segmentul asigurarilor auto, se situeaza - potrivit datelor Uniunii Nationale a Societatilor de Intermediere si Consultanta in Asigurari din Romania - intre 65% si 70%, pondere comparabila cu media europeana. Insa, din punct de vedere valoric, politele romanesti sunt cu mult sub nivelul pietei europene. Pretul cel mai mare al primelor RCA este inregistrat in sudul Italiei, unde asigurarea obligatorie costa peste 900 euro pentru un autoturism, media europeana fiind intre 300 si 600 euro/an/autoturism. In Romania, RCA costa pentru anul 2007, in medie, 100 de euro. Reprezentantii uniunii se asteapta ca rata daunei sa creasca in continuare, pe de o parte datorita innoirii si cresterii permanente a parcului auto, inmultirii accidentelor provocate de aglomerarile urbane, dar si cresterii componentei de despagubiri de persoane la RCA. In Romania, despagubirile de persoane reprezinta cam 2% din total daune RCA, pe cand in UE acest segment acopera peste 50% din total.

Sursa: Adevarul

Articole RCA »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Decontarea directa, un nou mar al Discordiei pe piata RCA din Romania

Decontarea directa, cu propria polita RCA, presupune reparea unui autovehicul in baza propriului...

Un nou proiect de lege ar putea aduce preturi personalizate pentru polita RCA

Polita RCA ar putea avea pret variabil, in functie de profilul de risc al beneficiarului, estimat...

Transportatorii din Romania anunta proteste de amploare fata de marirea RCA

Mobilizare generala impotriva maririi RCA Transportatorii din Romania anunta mobilizarea generala...

Anul marilor sperante pentru asiguratorii din Romania

Anul 2015 ar putea marca o reluare de ciclu pe piata asigurarilor din Romania, sunt de parere...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor