Dupa Statele Unite si Franta, Londra ataca primele bancherilor care au incurajat prea mult timp "asumarea de riscuri excesive", potrivit declaratiilor ministrului britanic de finante, Alistair Darling.
"In trecut, o prima era ceva special, un premiu pe care il primea cineva pentru ca a muncit din greu. Cu trecerea anilor, insa, numerosi bancheri au ajuns sa considere prime foarte importante ca pe un venit, iar asa ceva pur si simplu nu mai poate sa dureze", a declarat Darling, la postul de televiziune BBC One, declaratie preluata si de NewsIn.
Oficialul britanic a anuntat, de asemenea, lansarea unei "anchete independente care va analiza modul in care sunt gestionate bancile", potrivit unui articol publicat in Sunday Telegraph. Astfel, vor fi facute recomandari cu privire la "eficacitatea administrarii riscurilor de catre conducerea bancilor si mai ales referitor la impactul remuneratiei asupra asumarii de riscuri", a explicat Darling.
Anuntul survine in contextul in care, potrivit aceleiasi publicatii, Royal Bank of Scotland (RBS) se pregateste sa anunte acordarea unor prime de 1 miliard de lire sterline (1,14 miliarde euro).
RBS este detinuta in proportie de 68% de catre stat, dupa injectia in conturile sale a 20 miliarde lire sterline (23 miliarde euro) din banii contribuabililor.
Un purtator de cuvant al bancii nu a vrut sa confirme aceasta cifra, precizand ca membrii consiliului de administratie "urmeaza inca sa ia o decizie cu privire la politica de remuneratii pentru acest an", mai scrie AFP.
RBS estimeaza ca ar putea anunta pierderi de pana la 28 miliarde lire sterline (31 miliarde euro) ca urmare a activitatii din 2008.
In Franta, autoritatile financiare au creat un nou set de reguli privind primele si salariile acordare traderilor, cu scopul de a limita platile excesive, arata Le Monde.
Unele dintre cele mai mari banci ale tarii au ajuns la un acord cu autoritatea franceza de reglementare a pietelor financiare, Autorite des Marches Financiers(AMF), cu Comisia Bancara si cu trezoreria privind modalitatile in care primele vor fi acordate.
Le Monde arata ca noul regulament va fi prezentat ministrului economiei, Christine Lagarde, in perioada urmatoare. Regulile ar urma sa se aplice incepand cu 2009, insa primele vor fi afectate din 2010.
"Scopul este acordarea unor prime moderate, comparativ cu salariul, pentru a nu incuraja asumarea de riscuri dincolo de anumite limite", explica Le Monde.
Masuri similare au fost luate recent si in SUA, unde presedintele Barack Obama a impus un plafon de 500.000 de dolari anual pentru salariile obtinute de directorii de companii care primesc fonduri in cadrul planului de salvare a sectorului economic.
Presedintele american a criticat dur directorii de pe Wall Street pentru ca au incasat bonusuri mari in conditiile in care sistemul financiar este in pragul colapsului.
Bancile care au primit fonduri in cadrul planului de salvare a sectorului financiar sunt supuse deja unor limite privind veniturile directorilor lor, dar acestea sunt considerate drept foarte relaxate. Noile reguli le vor permite actionarilor sa aiba un cuvant mai important de spus in ceea ce priveste banii platiti directorilor companiilor.
De asemenea, ele vor presupune mai multa transparenta in cazul unor cheltuieli precum avioane private, organizari de petreceri, renovarea birourilor sau organizarea de conferinte.
Sursa: Ziare.com
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Decontarea directa, cu propria polita RCA, presupune reparea unui autovehicul in baza propriului...
Polita RCA ar putea avea pret variabil, in functie de profilul de risc al beneficiarului, estimat...
Mobilizare generala impotriva maririi RCA Transportatorii din Romania anunta mobilizarea generala...
Anul 2015 ar putea marca o reluare de ciclu pe piata asigurarilor din Romania, sunt de parere...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...
0722.236.120
Luni - Vineri