ALPHA BANK A DAT PRIMUL CREDIT PRIN `PRIMA CASA`


Data: 27.07.2009

Alpha Bank a acordat primul credit ipotecar prin programul "Prima Casa", in valoare de 30.000 euro, si analizeaza in prezent cereri ce se ridica la 12 milioane euro, a declarat presedintele executiv al bancii, Sergiu Oprescu.

Primul imprumut aprobat de Alpha Bank prin programul "Prima Casa", in valoare de 30.000 euro, a fost acordat unei persoane cu varsta de pana in 30 de ani, care a cumparat o garsoniera in Bucuresti.



"In primele trei saptamani de la inceperea programului am avut solicitari de 12 milioane euro, cifra care creste in continuare. Trebuie sa luam insa in considerare ca perioada in care se incheie un contract de creditare, din momentul in care cineva vine la o banca si pana cand se trag respectivii bani, este cuprinsa intre doua saptamani si o luna", a declarat Oprescu, pentru NewsIn.



El a mentionat totodata ca Alpha Bank ar putea solicita suplimentarea plafonului aprobat de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), de 68,4 milioane euro, in cazul in care banca va continua sa primeasca cereri de credite dupa utilizarea sumei alocate.



"Initial, estimam ca vom utiliza sumele din plafon pana la finalul acestui an, dar s-ar putea chiar mai repede si este posibil sa cerem suplimentarea plafonului, in cazul in care unele banci nu vor folosi toti banii. Oricum, in prima faza, Alpha Bank ceruse un plafon de 100 milioane euro", a mai spus Oprescu.



Premierul Emil Boc a declarat sambata ca guvernul va finanta Programul "Prima casa" si anul viitor, tot prin sistemul garantiilor guvernamentale, daca se va dovedi de mare succes anul acesta.



In cadrul programului guvernamental "Prima Casa" au depus initial oferte 20 de banci: BCR, BRD-SocGen, Raiffeisen Bank, CEC Bank, Alpha Bank, Volksbank, Banca Transilvania, Bancpost, Banca Romaneasca, Piraeus Bank, Bank Leumi, ATEbank, Intesa Sanpaolo Bank, Credit Europe Bank, OTP Bank, Unicredit tiriac Bank, ING Bank, Emporiki, Millennium Bank si Garanti Bank.



Ulterior, ING Bank a anuntat ca renunta sa mai participe la program si ca va lansa in aceasta vara un produs similar celor din "Prima Casa", in limita a 80.000 de euro pentru fiecare imprumut.



Plafonul stabilit de guvern pentru creditele date prin "Prima Casa" este de un miliard euro, iar fiecarei banci i-a fost alocata o limita a volumului imprumuturilor in sistem pro-rata, in functie de oferta depusa initial.

Articole Asigurare Locuinte »

Allianz-Tiriac este pregatita sa plateasca in totalitate despagubirile pe care si le-a asumat. Asiguratorii contesta rezultatele testului ASF

Controversele continua dupa anuntarea datelor obtinute in urma testului de stres derulat de...

Asiguratorii romani, in scenarii catastrofale

ING Life este singura companie de asigurari din Romania - din cele 13 supuse unor teste de stres de...

Polita de asigurare impotriva dezastrelor devine obligatorie

Asigurarea a locuintelor impotriva cutremurelor, a alunecarilor de teren sau a inundatiilor devine...

BCR si-a suplimentat fondurile pentru Prima Casa

Banca Comerciala Romana (BCR) a obtinut un plafon suplimentar in cadrul programului Prima Casa in...

Noi modificari la asigurarile obligatorii de locuinte

Autoritatea de Supraveghere Financiara a adoptat normele privind Pool-ul de Asigurare Impotriva...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor