Dealerii si analistii voteaza la unison: BNR sustine cresterea cotatiilor pe piata valutara de la Bucuresti, cumparand valuta prin intermediul unei banci locale. Euro a urcat ieri pana la 3,14 lei, pe fondul unor cumparari importante de valuta derulate de o banca locala, cotinuand astfel miscarea inceputa inca de saptamana trecuta. Cotatiile pe piata valutara de la Bucuresti au coborat rapid incepand de la jumatatea lui iunie, euro coborand la un minim de 3,09 lei pe piata valutara chiar in prima zi a acestei luni. De la acel nivel au aparut in piata interese puternice de cumparare, care au determinat cresterea cotatiilor.
Cu exceptia finalului saptamanii trecute, leul a pierdut aproape constant teren in fata euro.
Toti dealerii remarca in ultima perioada cumparari agresive de valuta din partea BCR, care in mod traditional avea o pozitie de vanzator net, generata de fluxurile clientilor.
`BNR a intervenit pe piata valutara`, considera Florian Libocor, analist financiar la BRD-SocGen. El spune ca surpriza a fost schimbarea sablonului de interventie utilizat de banca centrala. Acum, BNR prefera sa intervina indirect, prin intermediul unei banci comerciale. In 2005, cand leul castiga teren agresiv, BNR a plasat ordine de cumparare in nume propriu pe piata interbancara pentru a opri caderea cotatiilor.
`Interventia merge frumos, in pasi mici. Probabil este mai eficient un astfel de mecanism, pentru ca in piata inca persista impresia ca se marcheaza profituri si se iese din economie. Ceea ce nu este exclus, insa ceea ce misca rata de schimb este interventia BNR printr-o banca rezidenta`, noteaza Libocor.
Potrivit calculelor lui, tendinta de depreciere a leului, pe fondul interventiei bancii centrale, ar putea sa continue pana la nivelul de 3,1850 lei pentru un euro. Euro nu a mai atins niveluri atat de inalte din 21 iunie.
In sedinta de ieri cotatiile au urcat la Bucuresti de la 3,1310 lei pentru un euro, la deschiderea pietei, pana la 3,14 lei, in a doua parte a sedintei de tranzactionare.
`Comentariile din piata privind interventia BNR pot ramane cel mult la nivel de speculatii, in absenta unei interventii directe, mai ales ca nu am asistat la o depreciere puternica a leului ci doar la o usoara corectie`, a spus Corneliu Cojocaru, purtatorul de cuvant al BCR. Potrivit oficialului BCR, corectia de ieri a leului a fost corelata cu evolutia monedelor de pe pietele emergente vecine, in special cu forintul maghiar si zlotul polonez. Astfel, jucatorii care pana acum au deschis pozitii pe pietele emergente si-au reconsiderat tactica, trecand in expectativa.
`Aparent o banca importanta a cumparat euro in ultimele zile fara sa aiba intentia de a beneficia de surplusul de valuta de pe piata`, remarca Dragos Balaci, dealer sef la ABN Amro Bank. Desi de fiecare data cand euro s-a apropiat de 3,1 lei au aparut in piata ordine importante de cumparare de euro din partea aceleiasi banci, Balaci considera ca acesta nu reprezinta un suport important, avand doar o dimensiune psihologica. In plus, el spune ca in contextul actual, presiunile sunt mai degraba pentru aprecierea leului decat pentru depreciere.
`In prezent majoritatea clientilor comerciali vand valuta si nu se intrevad alte presiuni pentru deprecierea leului. Abia in toamna am putea sa vedem o schimbare a pozitiei companiilor`, apreciaza Balaci, notand ca in prezent majoritatea bancilor prefera sa aiba o pozitie prudenta, dupa aprecierea puternica a leului. Astfel, nici din partea bancilor nu vor aparea presiuni pentru deprecierea leului.
`Este ciudat ca in conditiile in care la nivelul pietei sunt vanzari mari de valuta, o anumita banca cumpara volume importante`, considera si Ionut Dumitru, seful departamentului de analiza al Raiffeisen Bank.
BNR a negat saptamana trecuta prezenta pe piata valutara, prin vocea viceguvernatorului Eugen Dijmarescu, care a spus ca o asemenea miscare nu este dorita. El a subliniat ca banca centrala prefera sa lase piata sa stabileasca nivelul cursului, in defavoarea unei interventii. In aceste conditii, singurul indiciu cert privind prezenta BNR pe piata valutara va fi vazut la publicarea datelor privind evolutia rezervelor valutare. O crestere sensibila a rezervelor, pe fondul unor intrari importante va confirma ipoteza unor cumparari ale BNR de pe piata valutara. Cumpararile de valuta au fost importante, astfel ca ar trebui sa aiba un impact evident asupra intrarilor de valuta la rezerva pe luna iulie, apreciaza Dumitru.
Un articol de: Liviu Chiru
Integral in Ziarul Financiar
Controversele continua dupa anuntarea datelor obtinute in urma testului de stres derulat de...
ING Life este singura companie de asigurari din Romania - din cele 13 supuse unor teste de stres de...
Asigurarea a locuintelor impotriva cutremurelor, a alunecarilor de teren sau a inundatiilor devine...
Banca Comerciala Romana (BCR) a obtinut un plafon suplimentar in cadrul programului Prima Casa in...
Autoritatea de Supraveghere Financiara a adoptat normele privind Pool-ul de Asigurare Impotriva...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...