BROKERII SE ASTEAPTA LA MICI CRESTERI ALE COTATIILOR


Data: 24.11.2008

Dupa inca o saptamana intreaga de deprecieri, analistii considera ca trendul la BVB ar putea deveni pozitiv pentru o scurta perioada de timp, insa tendinta descendenta nu se va opri prea curand.

`Am consemnat inca o saptamana negativa pentru BVB. Cu toate ca scaderea nu a avut o amplitudine exagerata pe parcursul nici uneia dintre cele 5 sedinte de tranzactionare, totusi aceasta a fost persistenta.

Exista sansele unei inversari pozitive de tendinta in aceasta saptamana, mai ales pentru ca pe plan extern pare ca se prefigureaza o astfel de schimbare in bine la nivelul indicilor. Daca vom vedea o inchidere a BET-XT peste 300 puncte intr-una din zilele acestei saptamani, putem sa manifestam un optimism pe termen foarte scurt`, considera analistii KTD Invest.

In saptamana care s-a incheiat BET si BET-C au inregistrat o scadere de 7,68, respectiv 6,44 procente in timp ce BET-FI scazut cu 6,35%.

Lichiditatea medie s-a depreciat cu 58,55% pana la 10,13 milioane lei pe zi, in timp ce capitalizarea bursiera a scazut cu 6,38 procente pana la 44,597 miliarde lei. De la inceputul anului indicii BET si BET-C au scazut cu 70,6%, respectiv 67,96 procente, in timp ce BET-FI se afla cu 82,74 procente sub nivelul inregistrat pe 21 decembrie 2007.

Saptamana trecuta bursa a fost caracterizata de o lichiditate scazuta. In topul lichiditatii din saptamana trecuta se regasesc Petrom Bucuresti (cu 15,58% din rulajul total al bursei), urmat de Impact Developer&Contractor (cu 12,25%), BRD-GSG (11,16%), SIF Moldova si SIF Muntenia.

Actiunile Titan Bucuresti au dominat topul saptamanal al cresterilor de pret cu o apreciere de 22,61% a cotatiei, in timp ce urmatoarele doua locuri sunt ocupate de actiunile Aerostar Bacau, ce au inregistrat o crestere de 12,5% si Mechel Targoviste.

Titan Bucuresti a anuntat la finalul saptamanii trecute scaderea cu 14% a profitului net aferent primelor noua luni ale acestui an, fata de rezultatul inregistrat in perioada similara a anului trecut. La profitabilitatea in scadere a companiei a contribuit si majorarea pierderii financiare, care a acoperit avansul rezultatului din exploatare.

Articole Asigurare Locuinte »

Allianz-Tiriac este pregatita sa plateasca in totalitate despagubirile pe care si le-a asumat. Asiguratorii contesta rezultatele testului ASF

Controversele continua dupa anuntarea datelor obtinute in urma testului de stres derulat de...

Asiguratorii romani, in scenarii catastrofale

ING Life este singura companie de asigurari din Romania - din cele 13 supuse unor teste de stres de...

Polita de asigurare impotriva dezastrelor devine obligatorie

Asigurarea a locuintelor impotriva cutremurelor, a alunecarilor de teren sau a inundatiilor devine...

BCR si-a suplimentat fondurile pentru Prima Casa

Banca Comerciala Romana (BCR) a obtinut un plafon suplimentar in cadrul programului Prima Casa in...

Noi modificari la asigurarile obligatorii de locuinte

Autoritatea de Supraveghere Financiara a adoptat normele privind Pool-ul de Asigurare Impotriva...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor