Actiunile marilor companii listate la bursele europene au inchis sedinta de joi in apreciere, in frunte cu cele din sectoarele de materii prime si financiar, precum Allianz.
Totusi, volumele tranzactionate au fost reduse, ca urmare a unei sarbatori legale in Statele Unite.
Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante actiuni europene a inchis neoficial in crestere cu 2,7%, la 852,76 puncte. De la inceputul acestei saptamani, indicele a crescut cu 12%, insa a pierdut peste 43% in acest an, afectat de criza financiara, transmite Reuters..
`Am vazut atatea false reveniri, incat trebuie sa fim un pic prudenti inainte sa spunem ca aceasta ar putea fi una adevarata`, a spus Mike Lenhoff, analist la Brewin Dolphin.
"Insa pare diferit de data aceasta. Miscarea cheie a fost saptamana aceasta pachetul de sustinere a Citigroup. De asemenea, noile initiative ale Federal Reserve. Se angajeaza in actiuni la scara mare de reducere a tensiunii, incercand sa aduca bani in economie prin preluarea datoriilor", a adaugat el.
Titlurile Allianz au castigat 10%, brokerii explicand ca este o revenire tehnica, dupa ce actiunea asiguratorului german a pierdut peste o treime din valoare in aceasta luna. Actiunile ING s-au apreciat cu 11,4%, iar cele ale asiguratorului francez AXA s-au scumpit cu 8,2%.
Pe marile piete, indicele Footsie-100 al bursei din Londra a castigat joi 1,77%, la 4 226,10 puncte, in timp ce bursa din Paris a revenit pe verde, indicele CAC 40 urcand cu 2,54%, la 3.250,39 puncte. La bursa din Frankfurt, indicele Dax a crescut cu 2,30%, la 4 665,27 puncte.
Controversele continua dupa anuntarea datelor obtinute in urma testului de stres derulat de...
ING Life este singura companie de asigurari din Romania - din cele 13 supuse unor teste de stres de...
Asigurarea a locuintelor impotriva cutremurelor, a alunecarilor de teren sau a inundatiilor devine...
Banca Comerciala Romana (BCR) a obtinut un plafon suplimentar in cadrul programului Prima Casa in...
Autoritatea de Supraveghere Financiara a adoptat normele privind Pool-ul de Asigurare Impotriva...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...