Cum s-au descurcat bancile cu programul `Prima Casa`


Data: 26.10.2009

La 15 saptamani de la lansarea programului Prima Casa, Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) a redistribuit 220 milioane de euro, luand bani de la sase banci care nu au dat suficiente credite si alocandu-i catre alte noua institutii bancare.

Lista celor care au dat prea putine credite prin Prima Casa, cuprinde nume grele, precum CEC, Bancpost, UniCredit, Piraeus, Banca Romaneasca, dar si Intesa, in timp ce plafoane suplimentare au primit BCR, BRD, Banca Transilvania, Alpha, Raiffeisen, ATE, Garanti, Millenium si Volksbank, scrie
Gandul.

Patru banci si-au pastrat plafoanele initiale: OTP (3,4 mil euro), Emporiki (2,775 mil euro), Leumi (6,8 mil euro), Credit Europe Bank (3,469 mil euro).

Una dintre surprizele neplacute o constituie CEC, care, in trei luni de la inceperea programului, a dat mai putin de 100 de credite. Plafonul i-a fost redus, insa noua valoare este secreta.

Cea mai "harnica" banca s-a dovedit a fi BCR, care a avut si cel mai mare plafon initial, de 312 milioane de euro. Banca are solicitari de peste 205 milioane de euro pentru Prima Casa, iar FNGCIMM i-a majorat plafonul pana la 420 milioane de euro.

"Aproape 3.000 de dosare, totalizand peste 137 milioane de euro, au fost deja aprobate de BCR si au primit ori urmeaza sa fie solicitata garantia FNGCIMM", au declarat oficialii BCR.

Top banci castigatoare*

BCR 108 milioane euro
BRD 79 milioane euro
Banca Transilvania 10 mil. euro
Alpha 9,95 milioane euro
Raiffeisen 7,5 milioane euro
ATE 6,5 milioane euro
Millennium 4,2 milioane euro
Garanti 1,6 milioane euro

* Topul nu include Volksbank, datele privind noul plafon, dupa redistribuire,
nefiind disponibile

Top banci perdante*

Piraeus 43 milioane euro
Banca Romaneasca 41 milioane euro
Intesa 24 milioane euro
Bancpost 23,3 milioane euro
UniCredit 10 milioane euro

* Topul nu include CEC, datele privind noul plafon, dupa redistribuire, nefiind disponibile

Articole Asigurare Locuinte »

Allianz-Tiriac este pregatita sa plateasca in totalitate despagubirile pe care si le-a asumat. Asiguratorii contesta rezultatele testului ASF

Controversele continua dupa anuntarea datelor obtinute in urma testului de stres derulat de...

Asiguratorii romani, in scenarii catastrofale

ING Life este singura companie de asigurari din Romania - din cele 13 supuse unor teste de stres de...

Polita de asigurare impotriva dezastrelor devine obligatorie

Asigurarea a locuintelor impotriva cutremurelor, a alunecarilor de teren sau a inundatiilor devine...

BCR si-a suplimentat fondurile pentru Prima Casa

Banca Comerciala Romana (BCR) a obtinut un plafon suplimentar in cadrul programului Prima Casa in...

Noi modificari la asigurarile obligatorii de locuinte

Autoritatea de Supraveghere Financiara a adoptat normele privind Pool-ul de Asigurare Impotriva...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor