Daniela Popa, avizata in Consiliul CSA


Data: 13.01.2010

Comisiile reunite de buget-finante si cele economice ale Parlamentului i-au avizat favorabil miercuri dimineata pe Dan Constantinescu, din partea PNL, si pe Daniela Popa, din partea PSD-PC, ca membri in Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).

"Legea prevede ca o astfel de functie in Comisie este incompatibila cu calitatea de parlamentar, dar si cu orice functie politica", a declarat Daniela Popa, care a adaugat ca se va supune prevederilor legale. In prezent, ea ocupa functia de presedinte al Partidului Conservator (PC).

Avizele pentru cei doi noi membri in consiliul CSA au fost acordate in conditiile in care mandatul Aureliei Cristea si cel al lui Dan Constantinescu au expirat.

Dan Constantinescu fusese numit membru in Consiliul CSA in noiembrie 2003, pentru un mandat de cinci ani, iar mandatul Aureliei Cristea se incheiase la 15 decembrie 2009.

Comisiile reunite de buget-finante ale Parlamentului l-au avizat favorabil, cu unanimitate de voturi, si pe Lorand Kralik, candidatul din partea UDMR pentru postul de comisar in cadrul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), a spus miercuri, Ovidiu Marian, senator PD-L.

Lorand Kralik, candidatul propus de UDMR a fost, din 2007, consilierul fostului comisar Victor Eros, al carui mandat a expirat pe 17 octombrie. Victor Eros a ocupat functia de comisar la CNVM din iulie 2001.

Numirea comisarilor CNVM este facuta de Parlament, iar candidatii la functie trebuie sa aiba sustinere politica.

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare este condusa de Gabriela Anghelache - care ocupa functia de presedinte din 2001 -, doi vicepresedinti si patru comisari.

Articole Asigurare Locuinte »

Allianz-Tiriac este pregatita sa plateasca in totalitate despagubirile pe care si le-a asumat. Asiguratorii contesta rezultatele testului ASF

Controversele continua dupa anuntarea datelor obtinute in urma testului de stres derulat de...

Asiguratorii romani, in scenarii catastrofale

ING Life este singura companie de asigurari din Romania - din cele 13 supuse unor teste de stres de...

Polita de asigurare impotriva dezastrelor devine obligatorie

Asigurarea a locuintelor impotriva cutremurelor, a alunecarilor de teren sau a inundatiilor devine...

BCR si-a suplimentat fondurile pentru Prima Casa

Banca Comerciala Romana (BCR) a obtinut un plafon suplimentar in cadrul programului Prima Casa in...

Noi modificari la asigurarile obligatorii de locuinte

Autoritatea de Supraveghere Financiara a adoptat normele privind Pool-ul de Asigurare Impotriva...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor