Planul de salvare a bancilor initiat de Trezoreria Americana si de Fed nu poate scapa de la faliment prea multe institutii financiare, sustine Henry Paulson, secretarul american al Trezoreriei.
Acesta a tinut sa atraga atentia opiniei publice ca adoptarea planului de salvare a bancilor si aplicarea masurilor sale "nu vor duce la disparitia imediata a dificultatilor". Potrivit inaltului oficial, in actuala situatie este necesara rabdare pentru a se face fata turbulentelor de pe piete, "care nu se vor incheia rapid".
"Ne mai asteapta probleme majore. Chiar si cu noile instrumente ale Trezoreriei, unele institutii financiare vor da faliment", a precizat Henry Paulson, citat de AFP.
Paulson a confirmat speculatiile analistilor care spun ca mai trebuie sa se astepte cateva saptamini inainte ca serviciile sale sa poata incepe sa cumpere activele bancilor cu probleme.
Paulson a mai spus ca marii trezorieri ai Grupului celor sapte tari cele mai industrializate, care se vor reuni vineri la Washington, vor discuta despre "modalitatile" de consolidare a eforturilor lor colective in conditiile crizei.
"La sfarsitul acestei saptamani ma voi intalni cu colegii mei din G7 pentru a discuta despre demersurile intreprinse de fiecare pentru a face fata acestei crize si despre modalitatile de consolidare a eforturilor noastre colective", a declarat Paulson.
Unul dintre colaboratorii lui Paulson, subsecretarul Trezoreriei, David McCormick, a confirmat ca G7 va fi "concentrat pe conditiile economice actuale si pe evenimentele din pietele financiare". Tarile din G7 vor actiona "individual si colectiv pe patru fronturi: lichiditatea, capitalurile, stabilitatea pietelor si raspunsul lor in materie de reglementare", a explicat acesta.
Paulson a mai spus ca doreste organizarea unei reuniuni extraordinare a G20, structura ce reuneste tarile din G7 si tarile emergente. El a contactat in acest scop Brazilia, care prezideaza aceasta organizatie. O astfel de reuniune, "care va include inalti responsabili financiari, bancheri si reglementatori ai economiilor emergente-cheie, ar dezbate modul in care ne putem coordona pentru reducerea efectelor turbulentelor de pe pietele mondiale si ale incetinirii economice din tarile noastre", a adaugat Paulson.
In afara de tarile din G7, G20 include Africa de Sud, Arabia Saudita, Argentina, Australia, Brazilia, China, Coreea de Sud, India, Indonezia, Mexic, Rusia si Turcia.
Sursa: Ziare.com
Controversele continua dupa anuntarea datelor obtinute in urma testului de stres derulat de...
ING Life este singura companie de asigurari din Romania - din cele 13 supuse unor teste de stres de...
Asigurarea a locuintelor impotriva cutremurelor, a alunecarilor de teren sau a inundatiilor devine...
Banca Comerciala Romana (BCR) a obtinut un plafon suplimentar in cadrul programului Prima Casa in...
Autoritatea de Supraveghere Financiara a adoptat normele privind Pool-ul de Asigurare Impotriva...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...