IMOBILIARELE BAT BANCILE IN PREFERINTA PENTRU ECONOMISIRE


Data: 14.11.2007

Depozitele bancare se situeaza pe locul al doilea in topul instrumentelor de economisire preferate de romani, cele mai sigure plasamente fiind considerate bunurile imobiliare, potrivit unui sondaj realizat de Metro Media Transilvania la cererea Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar. `Dupa investitiile realizate in imobiliare, sunt preferate, in proportii egale, de 22%, depozitele la banci si investitiile in metale pretioase si aur`, a declarat ieri Alexandru Matei, directorul Fondului de Garantare a Depozitelor (FGDB), citand rezultatele studiului.

In ceea ce priveste profitabilitatea metodei de economisire, romanii considera ca imobiliarele si metalele pretioase au un randament mai bun decat depozitele bancare.

Studiul a mai relevat ca doar 2% dintre respondenti reusesc sa economiseasca usor, fara restrangeri de la alte cheltuieli, iar 44% nu reusesc sa economiseasca niciodata. Bucurestenii si dobrogenii se afla, in proportie de peste 50%, printre cei care afirma ca reusesc sa economiseasca, la polul opus regasindu-se moldovenii si oltenii.

In ultimul an, 33,2% din numarul participantilor la sondaj si-au pastrat economiile in casa, in timp 21,3% le-au plasat in depozite in lei, iar 11,9% au deschis conturi curente in lei. Aceste preferinte se pastreaza si pentru economiile pe care respondentii le vor realiza anul viitor.

Studiul a fost realizat in luna iulie, pe un esantion de 2.023 de persoane cu varste de peste 18 ani, din mediul rural si urban, avand o marja de eroare de +/- 2,2%.

Seful FGDB amai spus ca valoarea depozitelor bancare a ajuns la sfarsitul lunii septembrie la 184,72 mld. lei, in crestere cu 51% fata de nivelul de 121,89 mld. lei inregistrat la finele anului trecut.

La sfarsitul lunii septembrie, valoarea totala nominala a depozitelor la institutiile de credit participante la Fond se ridica la 176,6 mld. lei, in crestere de la 113,89 mld. lei la sfarsitul anului trecut.

El a mai spus ca depozitul mediu garantat in primul semestru al anului a fost de 4.400 de lei, in crestere cu 3,3% fata de semestrul al doilea al anului trecut, in timp ce depozitul mediu nominal al institutiilor de credit participante la Fond este dublu, de 9.000 lei, cu 43,5% mai mult decat la sfarsitul lunii decembrie.

Peste 68% din depozitele garantate de Fond in primele sase luni ale anului apartin persoanelor fizice, cea mai mare parte a depozitelor garantate fiind constituite in moneda nationala.

La sfarsitul lunii iunie, Fondul inregistra 17,09 milioane de titulari de depozite garantate din care 16,2 milioane erau persoane fizice.

Capitalurile proprii ale Fondului acopereau la sfarsitul primului semestru 1,03% din volumul total al depozitelor garantate, in crestere de la 0,98% la sfarsitul anului trecut.

Adaugand valoarea totala a liniilor de credit stand-by pentru 2007, gradul de acoperire al Fondului urca pana la 1,89%, cu 0,16% mai mare decat la sfarsitul lunii decembrie 2006.

Un articol de: Roxana Pricop

Integral in Ziarul Financiar

Articole Asigurare Locuinte »

Allianz-Tiriac este pregatita sa plateasca in totalitate despagubirile pe care si le-a asumat. Asiguratorii contesta rezultatele testului ASF

Controversele continua dupa anuntarea datelor obtinute in urma testului de stres derulat de...

Asiguratorii romani, in scenarii catastrofale

ING Life este singura companie de asigurari din Romania - din cele 13 supuse unor teste de stres de...

Polita de asigurare impotriva dezastrelor devine obligatorie

Asigurarea a locuintelor impotriva cutremurelor, a alunecarilor de teren sau a inundatiilor devine...

BCR si-a suplimentat fondurile pentru Prima Casa

Banca Comerciala Romana (BCR) a obtinut un plafon suplimentar in cadrul programului Prima Casa in...

Noi modificari la asigurarile obligatorii de locuinte

Autoritatea de Supraveghere Financiara a adoptat normele privind Pool-ul de Asigurare Impotriva...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor