MILLENNIUM CRESTE CU OAMENI DE LA BT


Data: 01.09.2007

Mai e foarte putin pana in septembrie, cand vom fi martorii celui mai amplu `desant` pe piata bancara romaneasca. In prima luna de toamna Millennium Bank isi va incepe operatiunile in forta, prin deschiderea concomitenta a 40 de sucursale in cele mai importante orase, precum Bucuresti, Timisoara, Oradea, Cluj, Iasi, Bacau, Brasov, Ploiesti si Constanta. Ziua de Cluj scrie ca portughezii vor deschide in oras o sucursala si trei agentii, inaugurarile acestor unitati fiind programate in perioada septembrie-octombrie.

Potrivit jurnalistilor clujeni, racolarile de personal ale Millennium se indreapta mai ales catre Banca Transilvania. `Celor de la Banca Transilvania  li s-a spus ca oricum Millennium va cumpara banca din Cluj`, declara sursele celor de la Ziua de Cluj. Presa a scris in mai multe randuri despre faptul ca Millennium a fost una dintre bancile care au `curtat` Banca Transilvania, fara succes insa, pretul bancii fiind considerat prea mare. `Millennium este o banca puternica si se numara printre cele care si-au manifestat dorinta de a cumpara BT`, confirma interesul portughezilor pentru BT directorul sucursalei clujene a BNR, Grigore Bace, citat de Ziua de Cluj. Portughezii au ratat si preluarea BCR, ajunsa pana la urma in proprietatea austriecilor de la Erste Bank. De curand au inregistrat un alt insucces, nereusind sa preia rivala portugheza Banco BPI. Oferta lor in acest ultim caz a fost de 4,3 miliarde euro, de aproape trei ori mai mult decat valoarea estimata a BT.

In presa si in piata se vorbeste de ceva timp de ofertele financiare cu care portughezii atrag salariatii, caracterizate drept greu de refuzat. `Multi angajati ai BT, ABN Amro, Bancpost sau Alpha au inceput sa se orienteze catre Millennium, pentru ca li s-au promis salarii mai mari cu 50%`, declara aceleasi surse pentru Ziua de Cluj. Adriana, o fosta angajata BT, marturiseste ziaristilor clujeni: `Am plecat de la BT fiindca la Millennium mi s-au oferit conditii financiare mai bune. Dupa cate stiu eu, nu va exista un director de sucursala, departamentele corporate si retail fiind subordonate Bucurestiului`.

Formarea echipei Millennium Bank pentru Romania a inceput prin inregimentarea fostului vicepresedinte de la Citibank Romania, Dan Sandu, care de la inceputul acestui an este noul director general adjunct al bancii. Acesta il secondeaza pe presedintele executiv, Jose Toscano. De asemenea, o alta `achizitie` este fosta sefa a diviziei de produse din HVB Tiriac, Eliza Erhan, care a venit la Millennium cu o intreaga echipa. Departamentul de comunicare si marketing al bancii este condus de fostul director de comunicare de la ABN Amro, Raluca Mandache. De curand acestora li s-a alaturat si Dorel Piti de la Bancpost, care din data de 22 august ocupa functia de Head Consumer Division la Millennium Bank.

Integral pe BankingNews

Articole Asigurare Locuinte »

Allianz-Tiriac este pregatita sa plateasca in totalitate despagubirile pe care si le-a asumat. Asiguratorii contesta rezultatele testului ASF

Controversele continua dupa anuntarea datelor obtinute in urma testului de stres derulat de...

Asiguratorii romani, in scenarii catastrofale

ING Life este singura companie de asigurari din Romania - din cele 13 supuse unor teste de stres de...

Polita de asigurare impotriva dezastrelor devine obligatorie

Asigurarea a locuintelor impotriva cutremurelor, a alunecarilor de teren sau a inundatiilor devine...

BCR si-a suplimentat fondurile pentru Prima Casa

Banca Comerciala Romana (BCR) a obtinut un plafon suplimentar in cadrul programului Prima Casa in...

Noi modificari la asigurarile obligatorii de locuinte

Autoritatea de Supraveghere Financiara a adoptat normele privind Pool-ul de Asigurare Impotriva...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor