Prima Casa: Nu mai este nevoie de asocierea a sapte persoane, ci doar a doua


Data: 22.09.2010

Numai o singura locuinta a fost construita de la zero, in acest an, cu ajutorul programului "Prima Casa".

In ceea ce priveste posibilitatea asocierii a minimum sapte persoane fizice pentru construirea unui imobil, nu s-a acordat inca niciun credit. Acest lucru se intampla din cauza procedurilor bancare si de garantare deosebit de dificile.

Prin program au fost cumparate cu ajutorul creditului garantat de programul guvernamental 140 de locuinte noi, finalizate in acest an.

Analistii imobiliari spun ca rolul acestui program a fost doar de dezghetare a tranzactiilor imobiliare, prabusite de aproape doi ani.

Pentru ca nu a avut prea mare succes, programul Prima Casa va veni, peste doua saptamani, cu doua importante noutati pentru beneficiari. Astfel, romanii care au deja o casa achizitionata in urma cu minimum 10 ani, pot apela la un credit garantat de stat pentru achizitionarea alteia. Procedura de construire a unei locuinte noi, in asociere, va fi ea simplificata astfel incat doar doua persoane, in loc de minimum sapte, pot aplica pentru un credit in vederea construirii unui imobil.

Modificarile la lege au fost aprobate in Camera Deputatilor in 14 septembrie, urmand ca dupa promulgare sa fie publicate in Monitorul Oficial, informeaza
Romania Libera.

"Pana in prezent, peste 55% din plafonul total de 700 milioane euro pentru acest an, alocat pentru garantarea de credite prin Prima Casa a fost utilizat. Numarul dosarelor aprobate in 2010, pentru Prima Casa 2 este de 9.510" , a precizat, pentru sursa citata, Irina Constantinescu, presedinte executiv FNGCIMM.

Articole Asigurare Locuinte »

Allianz-Tiriac este pregatita sa plateasca in totalitate despagubirile pe care si le-a asumat. Asiguratorii contesta rezultatele testului ASF

Controversele continua dupa anuntarea datelor obtinute in urma testului de stres derulat de...

Asiguratorii romani, in scenarii catastrofale

ING Life este singura companie de asigurari din Romania - din cele 13 supuse unor teste de stres de...

Polita de asigurare impotriva dezastrelor devine obligatorie

Asigurarea a locuintelor impotriva cutremurelor, a alunecarilor de teren sau a inundatiilor devine...

BCR si-a suplimentat fondurile pentru Prima Casa

Banca Comerciala Romana (BCR) a obtinut un plafon suplimentar in cadrul programului Prima Casa in...

Noi modificari la asigurarile obligatorii de locuinte

Autoritatea de Supraveghere Financiara a adoptat normele privind Pool-ul de Asigurare Impotriva...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor