Programul Prima Casa: au fost acordate 30.500 de garantii


Data: 12.11.2010

Prin Programul Prima Casa au fost acordate 30.500 de garantii, ceea ce inseamna la fel de multe locuinte vandute, a declarat, joi, presedintele Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Aurel Saramet.

"In medie, aproximativ 80-83% din valoarea creditelor sunt garantate, ceea ce inseamna ca valoarea imprumuturilor se apropie de 1,7 miliarde de euro probabil", a spus Saramet, citat de
Mediafax.

El a aratat ca Ministerul Finantelor nu a fost de acord cu propunerile bancilor de modificare a programului "Prima Casa", cum ar fi cresterea plafoanului de garantare pentru a se acorda credite cu valori mai mari.

"Propunerile de modificare au fost respinse din cauza unor aspecte tehnice. De exemplu, propunerea esentiala facea referire la cresterea plafonului de garantare pentru a se da credite de valori mai mari. Raspunsul negativ in acest caz a plecat de la faptul ca puterea de cumparare a cetateanului este aceeasi, daca nu mai mica. Propunerea era in necorelare cu realitatea economica a consumatorului", a spus Saramet.

Potrivit acestuia o alta propunere a bancilor se referea la cedarea gajului pus pe locuinta dupa primii 15 ani ai creditului catre banca.

"Dupa cum stiti hotararea Guvernului presupunea ca nu se pot modifica conditiile creditului pe toata perioada de creditare. Daca s-ar transfera gajul, atunci banca nu mai ar avea aceasta restrictie. Apoi, statisticile arata ca riscurile se manifesta in primii 7-8 ani, dupa 15 ani nu exista niciun risc, cu alte cuvinte vroiau cat este ploaie sa garanteze statul", a explicat Saramet.

Articole Asigurare Locuinte »

Allianz-Tiriac este pregatita sa plateasca in totalitate despagubirile pe care si le-a asumat. Asiguratorii contesta rezultatele testului ASF

Controversele continua dupa anuntarea datelor obtinute in urma testului de stres derulat de...

Asiguratorii romani, in scenarii catastrofale

ING Life este singura companie de asigurari din Romania - din cele 13 supuse unor teste de stres de...

Polita de asigurare impotriva dezastrelor devine obligatorie

Asigurarea a locuintelor impotriva cutremurelor, a alunecarilor de teren sau a inundatiilor devine...

BCR si-a suplimentat fondurile pentru Prima Casa

Banca Comerciala Romana (BCR) a obtinut un plafon suplimentar in cadrul programului Prima Casa in...

Noi modificari la asigurarile obligatorii de locuinte

Autoritatea de Supraveghere Financiara a adoptat normele privind Pool-ul de Asigurare Impotriva...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor