Rezerva valutara a BNR a facut un salt record in august, de 2,25 miliarde de euro, urcand la 24,69 miliarde de euro. BNR explica aceasta crestere in special prin `cresterea puternica` pe piata internationala a preturilor obligatiunilor guvernamentale aflate in portofoliu. Analistii bancilor comerciale considera insa ca majorarea puternica a rezervei valutare confirma suspiciunile privind interventiile BNR pe piata valutara. Astfel, BNR a inregistrat in august intrari la rezerva de peste 2,7 miliarde de euro.
`Cresterea puternica a rezervei valutare arata ca banca comerciala a Bancii Nationale a fost foarte activa in ultima luna`, spune Florian Libocor, analist financiar la BRD-SocGen. El spune ca este greu de estimat cata valuta a atras BNR de pe piata interbancara, insa sumele sunt cel mai probabil importante, de circa 1,5 miliarde de euro.
In primele luni ale anului rezerva a inregistrat trei scaderi succesive, iar cea mai mare crestere a fost in mai, de 530 de milioane de euro.
Banca centrala nu detaliaza intrarile de valuta, indicand doar o serie de surse, printre care si veniturile obtinute din administrarea rezervelor si modificarile rezervelor minime obligatorii ale bancilor comerciale. In august a fost adaugata si cresterea preturilor obligatiunilor detinute.
Iesirile de valuta de la rezerva au fost de aproape 515 milioane de euro, reprezentand in special plati de rate si dobanzi in contul datoriei publice si garantate public.
Saltul din august este depasit doar de cel inregistrat in octombrie anul trecut, cand rezerva a crescut cu 2,4 miliarde de euro. Atunci insa BNR a preluat la rezerva cele 2,2 miliarde de euro incasate de stat pentru vanzarea pachetului de actiuni detinute la BCR.
Inca din iulie, cand leul se aprecia puternic, o banca locala importanta a inceput sa cumpere volume importante de valuta, determinand cresterea cotatiilor.
Leul se apreciase cu 8% de la inceputul anului, pana la un curs de 3,11 lei/euro, inainte de presupusa interventie a bancii centrale. Atunci, BNR a inregistrat intrari la rezerva valutara de peste un miliard de euro si cresterea neta a fost de 437 de milioane de euro, iar analistii le-au pus de asemenea pe seama cumpararilor de pe piata valutara.
Si in august dealerii locali au vorbit despre posibile interventii ale BNR pe piata. Contextul a fost insa diferit, intrucat si speculatorii straini au operat inchideri de pozitii, pe fondul turbulentelor de pe pietele financiare internationale. Desi sentimentul speculatorilor pentru pietele emergente s-a imbunatatit la sfarsitul lui august, iar majoritatea monedelor din regiune au recuperat teren in fata euro, leul nu a reusit sa se mai aprecieze. Dealerii au remarcat din nou aceeasi banca locala care a cumparat volume importante de valuta, in timp ce majoritatea jucatorilor vindeau.
Evolutia intrarilor la rezerva valutara sugereaza ca BNR a cumparat mai multa valuta in august decat in iulie. Comparativ cu minimul atins la inceputul lui iulie, de 3,11 lei pentru un euro, cursul este acum cu peste 5% mai sus.
Un articol de: Liviu Chiru
Integral in Ziarul Financiar
Controversele continua dupa anuntarea datelor obtinute in urma testului de stres derulat de...
ING Life este singura companie de asigurari din Romania - din cele 13 supuse unor teste de stres de...
Asigurarea a locuintelor impotriva cutremurelor, a alunecarilor de teren sau a inundatiilor devine...
Banca Comerciala Romana (BCR) a obtinut un plafon suplimentar in cadrul programului Prima Casa in...
Autoritatea de Supraveghere Financiara a adoptat normele privind Pool-ul de Asigurare Impotriva...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...