Scepticismul si nesiguranta vor domina pietele financiare pana in mai-iunie 2008, cand toate bancile si companiile de servicii financiare mari care nu sunt listate la Bursa isi vor fi publicat datele financiare detaliate pe 2007, spune Andreas Treichl, CEO al Erste Bank si presedintele Consiliului de Supraveghere al BCR. Treichl ii acuza in termeni duri pe bancherii `iresponsabili, lacomi, care, in goana dupa profit, au pariat si au pierdut banii actionarilor`. `Ar trebui sa-si asume responsabilitatea pentru ceea ce au facut`, a afirmat seful Erste intr-un discurs sustinut la Universitatea Economica din Viena cu ocazia primirii titlului de manager al anului 2007. Titlul i-a fost acordat avand in vedere succesul viziunii de extindere a Erste Bank in Europa Centrala si de Est.
`Nu poti sa fii un manager bun fara o echipa buna`, spune Treichl.
Un alt vizionar recunoscut al achizitiilor bancare in regiune, Herbert Stepic, CEO al Raiffeisen International - care administreaza operatiunile grupului Raiffeisen in Europa Centrala si de Est, il descrie pe Treichl drept `un om care prin personalitatea sa ii fascineaza si ii motiveaza deopotriva pe actionari, clienti si angajati`.
Treichl aminteste ca unii dintre managerii de banci mari din SUA si-au pierdut deja posturile din cauza pierderilor care au aparut din cauza expunerilor foarte riscante, insa considera ca inca nu au fost trase concluziile necesare in urma modului in care au actionat respectivii. Cele mai rasunatoare demisii provocate de criza subprime au fost pana acum cele de la Merrill Lynch si Citi.
`Probabil ca vor pleca si altii din alte tari`, spune Treichl, mentionand ca nici bancile germane nu sunt ferite de probleme.
El crede ca se va ajunge la o corectie pe piata bancara internationala, insa se poate vorbi si de o `criza sanatoasa`, in masura in care aceasta nu va lovi prea tare economia reala.
`In mod cert nesiguranta se va mentine in urmatoarele trei trimestre`, este pronosticul lui Treichl.
Actiunile Erste Bank au fost lovite din plin de valul de neincredere creat pe piata din cauza pierderilor inregistrate de mari banci, pretul coborand cu aproape 15% in ultima luna, pana in apropierea pragului de 50 de euro. Aceasta in conditiile in care rezultatele financiare pe trimestrul III au fost considerate de analisti drept `bune` si conforme asteptarilor, iar pierderile probabile provocate de criza subprime din SUA au fost estimate de Erste la numai 20 mil. euro, dupa ce `bilantul bancii a fost intors pe toate partile`, dupa cum s-a exprimat Treichl.
Bancherul considera ca aceasta criza internationala ridica si problema `dimensiunii optime` a unei institutii bancare, apreciind ca in grupurile care opereaza cu sute de mii de oameni in retele de sucursale raspandite pe tot globul, top managementul nu poate avea o imagine clara asupra fiecarui departament din banca.
Un articol de: Razvan Voican
Integral in Ziarul Financiar
Controversele continua dupa anuntarea datelor obtinute in urma testului de stres derulat de...
ING Life este singura companie de asigurari din Romania - din cele 13 supuse unor teste de stres de...
Asigurarea a locuintelor impotriva cutremurelor, a alunecarilor de teren sau a inundatiilor devine...
Banca Comerciala Romana (BCR) a obtinut un plafon suplimentar in cadrul programului Prima Casa in...
Autoritatea de Supraveghere Financiara a adoptat normele privind Pool-ul de Asigurare Impotriva...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...