Bursa de Valori Bucuresti va investi cateva sute de mii de euro, anul viitor, in punerea la punct a sistemelor IT, astfel incat sa fie usurat accesul brokerilor si al investitorilor din strainatate, potrivit lui Valentin Ionescu, directorul BVB.
Acesta va fi doar un aspect al programului de modernizare al bursei, pentru a o aduce la nivelul celor internationale, relateaza Bursa.
De asemenea, directorul general al BVB a facut un apel la intermediari pentru a se implica in dezvoltarea pietei.
"Daca stai in birou si astepti numai listarea Fondului Proprietatea, nu este in regula. A venit timpul ca BVB sa treaca de la o bursa a cuponarilor la una a investitorilor profesionisti", a spus Ionescu.
El a adaugat ca, in 2008 si 2009, aproximativ 40 la suta din investitori au plecat de pe bursa, iar, in acest an, s-au mai retras inca 30 la suta din cati mai ramasesera.
De altfel, BVB face eforturi pentru atragerea unor investitori noi, printre care grupul farmaceutic A&D Pharma, caruia Ionescu i-a trimis o scrisoare in acest sens, la care, insa, nu a primit nici un raspuns. Interesul pentru compania farmaceutica este cu atat mai mare cu cat aceasta a anuntat ca se va delista de pe bursa din Londra, dupa ce valorea actiunilor sale a scazut cu jumatate fata de nivelul din momentul listarii, in 2006.
Ionescu a purtat discutii si cu firma BGS, urmand ca oficialii acesteia sa ia o decizie.
Nu in ultimul rand, directorului BVB a anuntat ca se vor lansa derivate pe energie, in a doua parte a anului viitor.
Controversele continua dupa anuntarea datelor obtinute in urma testului de stres derulat de...
ING Life este singura companie de asigurari din Romania - din cele 13 supuse unor teste de stres de...
Asigurarea a locuintelor impotriva cutremurelor, a alunecarilor de teren sau a inundatiilor devine...
Banca Comerciala Romana (BCR) a obtinut un plafon suplimentar in cadrul programului Prima Casa in...
Autoritatea de Supraveghere Financiara a adoptat normele privind Pool-ul de Asigurare Impotriva...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...