Volumul de credite neperformante va creste in 2011 mai putin comparativ cu anul precedent, iar costul cu provizioanele se va reduce. Totusi, nivelul imprumuturilor restante va cobori dupa aproximativ sase luni de la relansarea economiei, afirma presedintele executiv al Unicredit Tiriac Bank, Rasvan Radu.
Investitiile statului, dar si plata datoriilor de catre stat se numara printre principalele conditii pentru reluarea cresterii economice. Totodata, demararea unor proiecte de parteneriat public-privat si folosirea banilor europeni pot stimula economia, considera oficialul.
In ceea ce priveste Unicredit Tiriac Bank, directiile de dezvoltare urmarite includ serviciile de online banking si extinderea teritoriala.
1.Anul precedent poate fi considerat anul restructurarilor si al refinantarilor. Cum combate UniCredit Tiriac Bank nivelul ridicat al creditelor neperformante?
Vom gestiona in continuare portofoliul de credite neperformante, incercand in acelasi timp sa reluam dezvoltarea pe care o planuim pe termen mediu si lung.
Per total, estimez ca volumul de credite neperformante va creste in 2011 mai putin decat anul trecut, iar costul cu provizioanele va scadea. In acelasi timp, anticipez ca volumul creditelor neperformante va atinge un varf in cursul acestui an, probabil in a doua jumatate a lui 2011.
Creditele neperformante vor continua sa creasca in tot cursul acestui an pentru ca, presupunand ca economia va reveni pe teritoriu pozitiv in a doua jumatate a anului, va exista o intarziere de circa sase luni pana cand creditele neperformante vor incepe sa scada.
Programul Prima Casa poate fi considerat un succes, deoarece a sustinut cresterea creditului ipotecar si, in acelasi timp, a dus la stabilizarea preturilor pe segmentul de locuinte pe care l-a vizat.
Noi vom ramane implicati in acest program, poate chiar mai mult decat in etapele anterioare, intrucat forma actuala este mai putin restrictiva.
3.Care a fost in final impactul OUG 50/2010 asupra sistemului bancar in general si ce schimbari a generat in activitatea institutiei pe care o conduceti?
N-as putea spune ca au fost schimbari semnificative in activitatea noastra, avand in vedere ca am incercat intotdeauna sa avem o abordare cat mai transparenta fata de clientii nostri. Ne-am adaptat noilor reglementari si le aplicam asa cum cere legislatia in vigoare.
Pe de alta parte, OUG 50 a avut si un rol de educare a populatiei in ceea ce priveste domeniul financiar. Cred ca in prezent clientii invata intr-o masura mult mai mare decat pana acum care sunt drepturile lor, dar si pana unde merg aceste drepturi.
4.Serviciile de online banking au capatat amploare in Romania. Cum percep clientii Unicredit aceste servicii si care sunt principalele avantaje de care beneficiaza?
Noi consideram ca avem unui dintre cele mai performante servicii de Online B@anking din Romania, atat din punctul de vedere al optiunilor si calitatii oferite, cat si ca volum al tranzactiilor si grad de utilizare.
Canalele alternative in ansamblu reprezinta una dintre directiile de dezvoltare in care dorim sa mergem, in afara extinderii retelei teritoriale. Serviciile bancare pe internet au un potential ridicat deoarece permit clientilor sa economiseasca bani fata de modalitatile clasice de plata, dar si sa economiseasca timp. In plus, serviciul Online B@anking pe care il oferim este foarte sigur si flexibil.
5.Romania a incheiat trimestrul patru din 2010 pe crestere, iar oficialii guvernamentali lanseaza cifre optimiste privind cresterea economica in acest an. Impartasiti acest optimism? Ce sector considerati ca va scoate economia romaneasca din recesiune?
Daca sunt facuti pasii necesari, estimarea de crestere economica este realista. Pasii necesari sunt reprezentati de investitii ale statului, dar si de plata datoriilor de catre stat. Neplata datoriilor de catre stat are un efect multiplicator negativ in economie. De asemenea, demararea unor proiecte de parteneriat public-privat ar fi foarte importanta si ar stimula economia, la fel ca si folosirea banilor europeni si reducerea economiei gri.
De toate aceste lucruri vorbim de foarte mult timp si nu s-a vazut un progres semnificativ, dar cred ca anul acesta sunt sanse mai mari sa se realizeze pentru ca focusul autoritatilor s-a mutat sau se va muta din zona de ajustare bugetara, care in mare parte poate fi incheiata in prima parte a anului, catre zona de stimulare a cresterii.
Sursa: Efin.ro
Controversele continua dupa anuntarea datelor obtinute in urma testului de stres derulat de...
ING Life este singura companie de asigurari din Romania - din cele 13 supuse unor teste de stres de...
Asigurarea a locuintelor impotriva cutremurelor, a alunecarilor de teren sau a inundatiilor devine...
Banca Comerciala Romana (BCR) a obtinut un plafon suplimentar in cadrul programului Prima Casa in...
Autoritatea de Supraveghere Financiara a adoptat normele privind Pool-ul de Asigurare Impotriva...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...