Importurile auto au luat fata productiei autohtone


Data: 15.01.2007

Vanzarile de automobile din import au crescut de doua ori mai repede decat intreaga piata in 2006.

 

Primele date oferite de cei mai mari jucatori din piata auto arata ca importurile auto au crescut anul trecut cu 30%, fata de o crestere totala a pietei de 14%. Cresterea este peste estimarea de la inceputul anului trecut, cele mai optimiste prognoze oprindu-se la limita medie de 10%. In 2005 piata auto a inregistrat o crestere de 41% fata de anul precedent, productia totala si importul avand evolutii apropiate, de circa 60%.

Piata auto autohtona a manifestat evolutii foarte diferite de la jucator la jucator, neregularitatile inregistrate fiind la fel de neprevazute ca si modul in care fiecare a estimat evolutia fluxului afacerilor.

Tintele comerciale prevazute de fiecare importator ori producator au fost revizuite in 2006 de cel putin doua ori, lucru de altfel normal pana in urma cu doi ani, nu insa si in 2006, cand toata lumea prevazuse cresteri moderate si o eventuala stabilizare a pietei.

`Este primul an in care piata de import a depasit piata vanzarilor producatorilor autohtoni. Piata de import era la 11 luni la aproximativ 160.000 de unitati, cu 30.000 de unitati decat vanzarile totale in Romania ale Dacia si Daewoo`, a spus Catalin Gavra, directorul general Romcar, importator Ford.

Importatorii pun cresterea pe seama diversificarii ofertelor de finantare pentru achizitia de autoturisme, vanzarilor din lunile de vara in care s-a desfasurat programul de reinnoire a parcului auto, dar si a promotiilor si campaniilor de discount-uri pentru diferite oferte de echipare a autoturismelor.

La primii patru importatori, care impreuna realizeaza ceva mai mult de 80% din totalul importurilor, a fost diferit doar felul in care fiecare a revizuit evolutia cererii pentru produsele si serviciile din portofoliu. Pana si evolutiile usor negative au fost reestimate in decurs de numai doua luni. Exemplu este importatorul Renault. Dupa ce la inceputul lunii noiembrie oficialii companiei au anuntat o scadere de circa 10% a volumului vanzarilor, lucru ce s-a intamplat si pe piata franceza, scaderea a fost redusa la 5%. Bilantul comercial a dezvaluit insa ca masurile luate de departamentul comercial au redus scaderea vanzarilor sub 4 procente, ajungandu-se la ceva mai mult de 23.500 de automobile vandute.

Renault a condus insa tot anul in topul celor mai cautate marci, contribuind cu circa 20% la cresterea pietei importurilor.

Cea mai spectaculoasa crestere din randul importatorilor a fost in curtea General Motors. Doua marci din portofoliu, Chevrolet si Opel, au facut ca vanzarile importatorului venit pe piata romaneasca in urma cu trei ani sa creasca cu 81% in 2006 si sa aduca, potrivit propriilor estimari, o cota de piata de 6,5%.

Si GM ne arata ca in Romania nu este inca posibil sa determini un tipar in mentalitatea consumatorului roman cand vine vorba de achizitia unui automobil.

Modelele de clasa mica si compacta, Spark si Aveo in cazul Chevrolet, si Corsa si Astra la Opel, au dus vanzarile GM la 19.239 de unitati si o cifra de afaceri estimata la aproximativ 200 de milioane de euro. Oficialii importatorului au anuntat in 2006 trei tinte de vanzari, 15.000, 16.500 si apoi 18.500, pentru ca in 2007 totalul sa ajunga la mai mult de 19.000.

`Dupa ce anul trecut am realizat vanzari de mai mult de 19.000 de automobile, in 2007 estimam ca vom ajunge la 22.000 de unitati, cu posibilitatea de revizuire a estimarilor la 25.000 de unitati`, a prognozat cu rezerva Cristian Oltean, director de marketing la GM Romania.

Porsche, importatorul marcilor Seat, Skoda, Volkswagen, Audi si Porsche, nu a facut exceptie. Volumul total reestimat in decembrie la 43.000 de unitati a ajuns la 43.500. Tinta initiala anuntata la jumatatea anului a fost de circa 40.000 de autovehicule.

Si la Porsche tot modelul de clasa medie a fost lider, unde Skoda, noua masina a poporului, a avut o crestere de 39%.

Tiriac Auto a depasit tinta de crestere de 50% inca de la inceputul lunii decembrie si a ajuns la finalul anului la 58% cu 27.939 de unitati vandute. Cele mai cerute marci din portofoliu au fost Ford si Hyundai cu aprecieri de 66, respectiv 92%. Tinta de crestere declarata de oficialii Tiriac Auto pentru 2007 este de 50%, pe fondul tendintei crescatoare generale a pietei auto.

Producatorii locali Dacia si Daewoo au inregistrat rezultate diferite la capitolul volume livrate catre clienti romani, cauza fiind strategia concentrata pe export, respectiv incetinirea cresterii anuale.

Vanzarile interne pentru modele comercializate de Automobile Dacia, Logan, Logan MCV si Dacia pick-up, au scazut cu circa 2% comparativ cu 2005, in timp ce productia s-a apropiat de 200.000 de unitati. Strategia Dacia a fost axata pe cresterea exporturilor, care au ajuns la aproape 99.000 de unitati, mai mult cu 74% fata de 2005.

Daewoo a crescut odata cu media pietei si nu a depasit 13%, insa s-a descurcat mai bine la segmentul de componente cu o crestere medie de 60%, in conditiile in care exporturile in tarile care produc automobile Daewoo au crescut.

Sursa: www.zf.ro

Articole Ghiduri Asigurari »

Studiu: Femeile sunt un segment insuficient explorat in asigurari

Un studiu international, dat publicitatii in acest an, arata influenta semnificativa pe care o pot...

Cum cumperi rapid o polita de asigurare a locuintei?

Peste doua zile, primariile vor putea aplica amenzi cuprinse intre 100 si 500 de lei proprietarilor...

Ce ii preocupa pe asiguratori?

Principalul risc perceput de catre managerii din domeniul asigurarilor este valul de noi...

Cum sa-ti asiguri locuinta cu 50 de bani pe zi

Asigurarea locuintei cu 50 de bani pe zi pare a fi ireala, avand in vedere ca suma este atat de...

Cat de veche trebuie sa fie masina ca sa nu o mai poti asigura

Prima iubire" nu se uita niciodata si, in foarte multe cazuri, este foarte greu sa scapi de ea,...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor